Totul despre babesioză

09.10.2026

Lisa, o învingătoare a Babesiozei!


După ce a fost diagnosticată cu babesioză și a urmat tratamentul recomandat, Lisa a revenit astăzi la recontrol pentru repetarea analizelor de sânge.

Așa cum o vedeți, a fost o pacientă cuminte și răbdătoare, așteptând liniștită rezultatele. 

Ne bucurăm să fim alături de pacienții noștri în fiecare etapă a recuperării și le mulțumim stăpânilor pentru încrederea acordată! 

Babesioza este o boală parazitară transmisă prin mușcătura de căpușă, care afectează în special câinii și, mai rar, pisicile. 

Parazitul Babesia invadează globulele roșii și poate provoca anemie severă, febră, apatie și urină închisă la culoare. 

Primele semne apar de obicei la câteva zile sau săptămâni după mușcătura de căpușă.

 Fără tratament rapid, babesioza poate duce la complicații grave, inclusiv insuficiență de organe și chiar deces. 

De aceea, protecția regulată împotriva căpușelor și prezentarea rapidă la medicul veterinar la apariția simptomelor sunt esențiale pentru sănătatea animalului dumneavoastră.

Share